S-a retras din națională la 30 de ani, dar marchează în Turcia. Stancu, gol de trei puncte pentru Bursaspor
Într-un meci din cadrul etapei a 26-a din campionatul Turciei, Bogdan Stancu a adus în această seară victoria echipei sale, Bursaspor, 1-0 pe teren propriu cu Sivasspor. Piteșteanul, retras luna trecută din naționala României, a înscris golul de trei puncte în minutul 83, după o centrare a lui Behich.
Fostul jucător al Stelei a atins prin reușita cu Sivasspor 6 goluri în 27 de partide oficiale pentru Bursaspor în acest sezon. Colegul lui Stancu, Gicu Grozav, a fost înlocuit la pauză de Yusuf Erdogan. Bursaspor se află pe locul 11 în campionat.