S-a retras fundașul „de fier” al lui Juventus: „Nu voi mai juca fotbal!”. Ce funcție va primi omul care a câștigat tot, mai puțin Liga Campionilor

S-a retras fundașul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul italian Andrea Barzagli, 37 de ani, a anunțat, sâmbătă, că se retrage din fotbal la finalul acestui sezon, care-i va aduce al optulea Scudetto consecutiv cu Juventus Torino. Nu va sta departe de „Bătrâna Doamnă”, urmând să primească un rol de antrenor cu fundașii la echipa mare.

„M-am gândit foarte mult la viitor și anul acesta a venit momentul. Din iunie nu voi mai juca fotbal”, a declarat Barzagli, citat de italienii de la Tuttosport. La puțin timp de la anunțarea retragerii, au apărut informații conform cărora campionul mondial din 2006 va rămâne în staff-ul echipei la care joacă din 2011, urmând să-i antreneze pe fundașii lui Max Allegri.

Andrea Barzagli, carieră impresionantă

Crescut la Rondinella, o echipă din Firenze, Barzagli a trecut pe la Ascoli, Chievo, Palermo și Wolfsburg, care l-a cumpărat cu 14 milioane de euro, în 2008, înainte să ajungă la Juve, în 2011. Torinezii au plătit doar 300.000 de euro pentru transferul său, dar în scurt timp s-a transformat în om de bază și alături de Chiellini și Bonucci, a format una dintre cele mai eficiente linii defensive din fotbalul modern.

Campion mondial în 2006 cu naționala Italiei, pentru care a debutat în 2004 și a strâns 74 de meciuri, Barzagli a câștigat șapte tituri de campion al Italiei cu Juventus, un titlu cu Wolfsburg, patru Cupe ale Italiei și patru Supercupe ale Italiei, dar și titlul european Under 21 în 2004. Din palmares îi lipsește doar trofeul UEFA Champions League, pierzând ambele finale jucate cu Juventus.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×