Nemulțumit că noii proprietari ai echipei Cardiff City au schimbat culorile formației favorite pentru prima dată în ultimii 113 ani, un suporter galez a decis să își scoată la licitație, pe site-ul eBay, afecțiunea pentru un alt club. Ben Dudley (28 de ani) spune că este fan al lui Cardiff de la cinci ani, însă modul în care noii proprietari malaezieni au hotărât să schimbe identitatea clubului l-a dezgustat: „Când am aflat că au cumpărat clubul, m-am gândit că avem șansa să evoluăm în Premier League. Însă în șase luni, ei au schimbat stema și culorile clubului. Am mers la 51 de meciuri ale lui Cardiff în sezonul trecut, dar simt că nu mă mai leagă nimic de această echipă”.
Dezamăgit, Dudley a decis să devină personajul principal al unei licitații pe site-ul eBay, care a pornit de la 1,3 euro. În doar câteva zile, suma oferită pentru Dudley a urcat la 655 de euro! „Spre surprinderea mea, am primit foarte multe oferte, inclusiv de la echipe de Premier League. Momentan, se pare că voi fi fanul lui Charlton Athletic, iar jumătate din suma primită o voi dona unui cămin de copii”, a spus Dudley pentru Daily Mirror.
Minnie Mouse joacă în liga a doua spaniolă
Suporterii lui Recreativo Huelva „au luat foc” atunci când au văzut echipamentul de deplasare al echipei favorite pentru sezonul 2012-2013. „Este cel mai urât lucru pe care l-am văzut în ultimii ani”, a scris unul dintre ei pe Twitter. Tricoul, roșu cu buline albe, a atras numeroase critici și a fost asemănat cu îmbrăcămintea celebrului personaj de desene animate Minnie Mouse. Însă lucrurile nu vor rămâne așa. Cel puțin aceasta este dorința suporterilor, care miercuri vor protesta în centrul orașului și le vor cere celor de la Hummel să creeze un alt model. Compania daneză s-a apărat prin vocea unui reprezentant, care a spus că „cererea pentru echipamentul de deplasare a venit prea târziu și nu am avut decât zece zile la dispoziție pentru a-l concepe”. Huelva evoluează în liga a doua spaniolă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER