Clubul italian Internazionale Milano a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, transferul atacantului brazilian Gabriel „Gabigol” Barbosa, în vârstă de 20 de ani, de la Santos, acesta semând un contract valabil pe cinci sezoane.
Astfel, după patru sezoane petrecute la clubul brazilian, „Gabigol”, așa cum este cunoscut în țara natală, a devenit jucătorul formației pregătite de Frank De Boer până pe 30 iunie 2021. Semnarea contractului și prezentarea oficială au avut loc chiar de ziua de naștere a tânărului atacant.
Campion olimpic cu Brazilia, Gabriel Barbosa a evoluat pentru naționalele U15, U17, U20 și U23 ale Braziliei, iar debutul pentru naționala de seniori a avut loc în luna mai a acestui an, într-un meci câștigat de brazilieni, scor 2-0, cu naționala statului Panama.
La Santos, Gabriel Barbosa a evoluat în 82 de partide, a marcat 24 de goluri și a oferit 12 pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER