S-au întâlnit să negocieze pentru De Gea, dar aproape au bătut palma pentru altul. Transfer galactic pe axa Madrid – Manchester
Întorsătură de situație în privința unuia dintre cele mai așteptate mutări ale verii: Real Madrid și United nu s-au înțeles încă în privința lui De Gea, dar ar putea-o face în ceea ce îl privește pe Varane, anunță Marca.
Aflați la masa negocierilor pentru transferul portarului „diavolilor”, oficialii de la Real Madrid s-au lovit de o întrebare neașteptată pusă de omologii de pe Old Trafford. „Ce sumă vreți pentru transferul lui Varane?”. Deși board-ul de pe Bernabeu îl consideră pe francez un jucător de mare viitor, lucru pe care l-a anticipat și Mourinho, cel care l-a introdus pentru prima oară în primul „11” al madrilenilor, se pare că Benitez nu îl vede drept un fotbalist indispensabil.
United cu siguranță dispune de forța financiară să îi plătească Realului o sumă imensă, lucru cât se poate de evident în vara trecută, când Di Maria a fost cumpărat de la Real pentru 75 de milioane de euro.
Conform sursei citate, Varane este mulțumit pentru moment la Real Madrid, dar vrea să i se garanteze postul de titular. Totuși, un salariu considerabil mai mare și garanția că va juca meci de meci (Smalling, Jones, Rojo sau Evans nu se ridică la valoarea fotbalistului din Hexagon) l-ar putea convinge să facă trecerea în Premier League.
25 de milioane de euro este cota de piață a lui Varane, conform transfermarkt.de. De serviciile fundașului se interesează și Bayern sau Chelsea