Rezultatele dubioase consemnate în weekend în două dintre marile derby-uri ale Europei, Liverpool – Chelsea 0-2 și Lazio – Inter 0-2, au stârnit reacții interesante nu numai în Anglia și Italia, dar și în fotbalul românesc. Jean Pădureanu, venerabilul președinte de la Gloria Bistrița, cunoscut și drept părintele Cooperativei, spune, de exemplu, că fotbaliștii trebuie să asculte necondiționat de conducătorii cluburilor.
În Anglia mai sunt de disputat doar 90 de minute și nimeni nu crede că londonezii s-ar putea împiedica de Wigan pe „Stamford Bridge”, iar în Italia două runde, iar Chievo și Siena sunt ca niște sparring-partner pentru Inter. Evident, cei lezați au rispostat dur, mai ales că aceste eșecuri au fost cerute insistent și au primit consensul general al suporterilor. La Liverpool pentru ca United să nu-i egaleze pe „cormorani” la numărul de titluri, în Italia ca nu cumva să câștige dușmanii de la AS Roma. Și când simbolul lui Liverpool, Steven Gerrard, pune o pasă de gol adversarului, lui Sir Alex Ferguson nu-i rămâne decât să comenteze astfel: „A fost un adevărat cadou, după care nu mai poți spune nimic. Nu ne rămâne decât să ne concentrăm la meciul nostru cu Stoke și să sperăm, pentru că fotbalul e un joc nebun. Vecinii de la City ne-au ajutat mult, bătând-o de două ori pe Chelsea, iar cei de la Wigan sunt și ei de pe lângă noi”. Pădureanu nu e de acord La Roma, președintele clubului, Rosella Sensi, a fost foarte dur: „După ce am văzut ce s-a întâmplat la Lazio – Inter, e un paradox să mai vorbim la noi despre cel mai frumos campionat din lume. Ar trebui să le fie rușine celor de la Inter pentru modul în care vor câștiga un nou titlu, iar tifosii noștri au toate motivele să fie fericiți pentru ceea ce am realizat cu mijloace mereu corecte”. Evenimentele din Anglia și din Italia sunt comentate și în România. „Dacă fanii nu sunt de acord ca echipa să nu câștige un meci, mai bine să stea acasă! Fotbaliștii nu trebuie să asculte de tribune, ci de conducere și de antrenor”, spune Jean Pădureanu, președintele Gloriei Bistrița. „Pe timpul când jucam eu fotbal, galeriile erau serioase și țineau necondiționat și indiferent de conjunctură cu echipa favorită”, spune și Ionuț Lupescu, directorul FRF. PRECEDENTUL DIN LIGA I: Dinamo a dat titlul CFR-ului Ceea ce au făcut Liverpool și Lazio în acest weekend s-a întâmplat și în Liga I în urmă cu doi ani. În martie 2008, Dinamo avea meci pe teren propriu cu CFR Cluj, echipă care se afla în luptă directă cu Steaua pentru titlu. Și cum în „Groapă”, de la ultimul suporter până la primul șef, nu se poate concepe ca Dinamo să-și ajute rivala să ia titlul, era clar că echipa de atunci a lui Andone nu putea pierde în „Ștefan cel Mare”. La acel meci, galeria „câinilor” nu a părut deloc deranjată de faptul că favoriții au pierdut un meci, pe care, altfel, l-ar fi putut câștiga. Scorul final a fost 2-1 pentru CFR. Mai mult decât atât, Dinamo nu s-a dat la o parte nici în meciul direct cu Steaua, deși au existat speculații cu privire la corectitudinea unora dintre dinamoviști. Înainte de meciul câștigat de alb-roșii cu 2-1, Borcea i-a pus pe fotbaliști să jure că vor juca corect!
Fotbaliștii nu trebuie să asculte de tribune, ci de conducere și de antrenor Jean Pădureanu, președinte Gloria Bistrița, supranumit și „Lordul” în epoca de aur a Cooperativei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER