Sir Alex Ferguson este ținta ironiilor în Anglia după ce a declarat că Van Persie putea fi omorât de mingea șutată de căpitanul lui Swansea, Ashley Williams, în capul olandezului, în timp ce acesta se afla la pământ. „Van Persie are noroc că trăiește. A fost un gest dezgustător al lui Williams, care ar trebui sancționat de Federație. Van Persie se putea alege cu nasul spart”, a spus antrenorul lui Manchester United, spre amuzamentul tuturor. „Înțeleg supărarea, dar eu nu am vrut să-l lovesc. Dacă asta îmi propuneam, probabil că ratam”, s-a apărat jucătorul lui Swansea.
Reacțiile nu au întârziat să apară nici din partea presei, care îi ironizează pe cei de la Manchester United cu câteva fotomontaje cu Van Persie în rol de victimă. „Să ne rugăm pentru Van Persie” este titlul preferat al jurnaliștilor englezi.
Swansea și Manchester United au remizat sâmbătă, 1-1, în etapa a 19-a din Premier League. Evra a deschis scorul pentru oaspeți, în minutul 16, iar Michu a egalat în minutul 29.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER