Să râdem cu Frimpong, „minunea” lui Wenger. VIDEO | Ghanezul a înscris superb la antrenament, dar a fost pus la punct: „E prima oară când înscrii în ultima lună”

  • Emmanuel Frimpong a înscris un gol la antrenamentele noii sale echipe, UFA, și s-a bucurat ca un copil, devenind imediat ținta glumelor colegilor.

Văzut de Wenger în 2008, când a ajuns la Arsenal, drept o mare speranță (avea pe atunci doar 16 ani), ghanezul nu a confirmat. A evoluat doar în 12 partide pentru prima echipă a „tunarilor”, fiind împrumutat, pe rând, la Wolverhampton, Charlton, Fulham sau Barnsley.

În urmă cu doar câteva luni, Frimpong a ales Rusia, acolo unde UFA i-a oferit un contract extrem de tentant. Nevoit să joace în apropierea munților Urali, ghanezul s-a adaptat perfect, dacă este să judecăm după cât de activ este la ședințele de pregătire. Ieri, acesta a prins un șut „sănătos” prin care l-a învins pe portar, pentru ca apoi să facă spectacol, bucurându-se ca după o reușită extrem de importantă.

Colegii s-au amuzat teribil văzându-l cum celebrează un banal gol marcat la antrenament, iar goalkeeper-ul învins l-a adus repede cu picioarele pe pământ: „Ă‚sta e primul gol pe care îl înscrii în ultima lună„.

Vezi mai jos imaginile. Derulează până la 1:41 pentru a vedea reușita lui Frimpong

Publicat: 09 10. 2014, 17:17
Actualizat: 09 10. 2014, 17:54