Șahtior Donețk a câștigat sâmbătă al cincilea titlu în Ucraina cu Mircea Lucescu antrenor. „Minerii” au învins-o pe rivala locală Metalurg cu 2-0, conservându-și avantajul de opt puncte față de Dinamo Kiev. Lucescu amână însă petrecerea pentru finalul sezonului.
Chiar dacă Șahtior Donețk a câștigat un nou titlu în Ucraina, Mircea Lucescu refuză să sărbătorească momentan, fiind preocupat de restul meciurilor rămase din acest sezon. „Petrecerea o vom face după ultimul joc, cel cu Dnepr. Sper că atunci se va umple stadionul, nu ca azi. Într-o mare măsură, fanii au considerat că titlul este deja acontat și au transmis asta jucătorilor. Fanii au considerat că suntem deja învingători și nu au mai venit la stadion”, a declarat tehnicianul după meciul de sâmbătă. Răzvan Raț a fost rezervă tot meciul, dar l-a aprobat pe „Il Luce”. „Nu sărbătorim încă fiindcă miercuri avem un meci foarte important în semifinalele Cupei și trebuie să rămânem concentrați. Mi-ar plăcea să rămân la Șahtior și în sezonul viitor, chiar dacă nu prea îmi convine că nu joc meci de meci„, a spus Raț pentru ProSport.
Cinci titluri în șapte ani
„Minerii” au cucerit în toată istoria șase campionate, dintre care cinci sub comanda lui Mircea Lucescu și cu Răzvan Raț pe teren. Tehnicianul român a preluat echipa în 2004, în timp ce fundașul stânga joacă la Donețk din 2003, atunci când a fost transferat de la Rapid București. Performanța celor doi din acest sezon nu l-a lăsat rece pe patronul Ahmetov, care se pare că a răsplătit fiecare fotbalist din lot cu suma de 100.000 de euro. Chiar și așa, patronul ucrainean a dat o declarație care trădează mai degrabă dezamăgirea: „Sper ca acest an să fi fost cel mai slabal meu ca patron la Donețk. Vreau răzbunare cu Dinamo Kiev, pe care sper să-i prindem în finala cupei Ucrainei.
11 trofee a cucerit Mircea Lucescu până acum cu Șahtior. Pe lângă cele cinci titluri, a mai câștigat două Cupe, trei Supercupe și o Cupă UEFA
Încă nu am devenit o echipă mare în adevăratul sens al cuvântului. Am avut câteva meciuri slabe, dar voi fi foarte fericit dacă sezonul se va termina cu o victorie Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk
Șahtior a inagurat ieri „Walk of Fame” la stadionul „Donbass”. Numele celor patru legende care au fost imortalizate ieri la arena din Donețk au fost alese cu grijă din istoria de 75 de ani a echipei de un juriu format din fani, istorici și foste glorii. Vitaliy Starukhin, Mircea Lucescu, Mikhailo Sokolovskyi și Yuriy Degteriov sunt considerați cele mai importante personalități din istoria clubului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER