Șahtior e groggy!** „Il Luce” a pierdut primul meci pe teren propriu după aproape 3 ani

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, sâmbătă, după prima
înfrângere înregistrată de Șahtior Donețk pe teren propriu, în
acest sezon, în fața echipei Obolon Kiev, că formația sa a meritat
să piardă și a arătat că nu este pregătită să treacă într-un
interval scurt de la LC la campionatul intern.

„Am meritat să pierdem. Am jucat împotriva unei echipe
foarte agresivă și bine motivată. Acest meci a arătat că nu suntem
pregătiți să trecem rapid de la Liga Campionilor la campionatul
intern. Jucătorii pe care i-am folosit astăzi nu se ridică la
nivelul fotbaliștilor de bază ai echipei. Brazilienii au avut
probabil cea mai slabă evoluție de când sunt la Șahtior. Îmi asum
întreaga responsabilitate, deoarece eu am luat decizia de a menaja
unii jucători după meciul cu FC Barcelona, pentru ca ei să se
pregătească pentru manșa secundă cu catalanii. Oricum într-o bună
zi am fi pierdut pe Donbass Arena, dar nu mă așteptam să fim
învinși de Obolon”
, a spus Lucescu, informează site-ul
oficial al clubului ucrainean.

Mircea Lucescu a precizat că Obolon a meritat să învingă
deoarece s-a luptat de la început și până la finalul partidi.
„Ar trebui să fie un exemplu pentru Douglas și Teixeira.
Oricine consideră campionatul Ucrainei ușor, greșește profund. Este
un campionat foarte dificil, în care trebuie să îți arăți atât
abilitățile tehnice, dar și calitățile de luptător. Pentru noi
urmează un meci cu Barcelona și este important ca atunci să jucăm
mai bine decât am făcut-o astăzi. Poate acest meci va mobiliza
echipa înaintea partidei cu Barcelona. Raț nu va juca în acel meci
și este posibil ca și Srna să lipsească”
, a adăugat
tehnicianul.

Formația Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, a fost
învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de
echipa Obolon Kiev, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului
Ucrainei.

Potrivit cotidianului spaniol Sport, aceasta a fost prima
înfrângere a echipei Șahtior pe teren propriu în actualul sezon,
atât în campionatul intern cât și în Liga Campionilor.

Tot în această săptămână, miercuri, Șahtior Donețk a fost
învinsă, pe stadionul Camp Nou, cu scorul de 5-1, de FC Barcelona,
în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Partida retur va avea loc la 12 aprilie.

MEDIAFAX

Publicat: 10 04. 2011, 09:05
Actualizat: 10 04. 2011, 10:11