Sakho a scăpat de suspendare! Anunțul OFICIAL făcut de UEFA în cazul fundașului francez

Mamadou Sakho, fundașul echipei engleze FC Liverpool care a picat un test antidoping, fiind testat pozitiv după meciul cu Manchester United din Europa League, disputat în luna martie, nu va fi suspendat, conform unui comunicat emis de Comisia de Etică și Disciplină din cadrul UEFA.

Fundașul francez a fost suspendat provizoriu de către forul european, pentru 30 de zile, după ce oficialii lui Liverpool anunțau la sfârșitul lunii aprilie, într-un comunicat, că Sakho a încălcat regulile antidopingului. Acesta a fost depistat pozitiv cu substanțe interzise din pastilele pentru slăbit, un caz asemănător cu sibutramina folosită de Adrian Mutu în 2010.

Comisia de Etică și Disciplină din cadrul UEFA a decis ca acesta să nu primească încă o suspendare, de data aceasta pe termen lung. „Comisia de Etică și Disciplină a UEFA s-a întrunit la Paris, întâlnirea având ca scop luarea unei decizii în ceea ce-l privește pe fotbalisul Mamadou Sakho de la Liverpool.

În urma unei ședințe la care au participat avocații jucătorului și experți autorizați din laboratoarele Agenției Mondiale Antidoping (WADA), Comisia de Etică și Disciplină a decis să respingă cazul”, se arată într-un comunicat oficial.

În urma suspendării primite de la UEFA, Mamadou Sakho a ratat participarea la Campionatul European din Franța. Sakho a picat un test antidoping susținut după meciul cu Manchester United, din optimile de finală ale Europa League, disputat pe 17 martie. De menționat că unul dintre colegii lui Sakho de FC Liverpool, Kolo Toure, a fost suspendat pentru o perioadă de șase luni, în 2011, în timp ce era la Manchester City, în urma unui rezultat similar la un control antidoping.

MEDIAFAX

Publicat: 09 07. 2016, 08:27
Actualizat: 09 07. 2016, 08:28