Salutări din „iad”!
Povestea premiului acordat lui Cristiano Ronaldo e simplă. Până în ultima zi a anului trecut, cititorii ProSport au votat cel mai bun fotbalist din lume în 2008, iar portughezul a câștigat titlul.
Am luat legătura cu agentul jucătorului și în trei zile totul a fost pus la punct. Cristiano Ronaldo ne aștepta surâzător să-i înmânăm distincția. O întâlnire cu cel mai bun fotbalist al planetei, deținătorul Balonului de Aur, este fascinantă.
Aventura la Manchester începe, inevitabil, într-un taxi care ne poartă spre Carrington, locul de cantonament al „diavolilor“. La fel de inevitabil, discuția cu taximetristul se îndreaptă către fotbal. Când află pentru ce suntem aici, parcă dintr-odată nu ne mai simpatizează așa de tare. „Eu sunt un fan al lui Manchester City. Nu cred că Ronaldo este cel mai bun jucător din lume. Messi este cu zece clase peste el. Nici măcar de la United nu este cel mai bun. Sunt acolo jucători care știu fotbal mult mai bine ca el. Rooney și Berbatov sunt doar două exemple“, spune el iritat.
După un drum de aproape 30 de minute, ajungem la Carrington. „Iadul“ este păzit cu strășnicie. La aproape un kilometru depărtare de terenul de antrenament, prima barieră, urmată apoi de alte două. Suntem întâmpinați de ofițerul de presă al lui Manchester United, care ne anunță că atacantul portughez va sosi dintr-o clipă în alta. Între timp vorbim cu un jurnalist englez care ne-a povestit un episod amuzant avându-l în rolul principal pe atacantul portughez. „Odată am avut ocazia să-i intervievez pe Rooney și Ronaldo. L-am întrebat pe Cristiano cine crede el că este cel mai bun jucător din lume. A stat puțin pe gânduri, iar Rooney a profitat de ocazie și mi-a răspuns el: «Nu-l mai întreba, pentru că ar vrea să spună că el este cel mai bun, dar îi e rușine»“.
Apare Cristiano Ronaldo. Ne salută politicos și dispare într-o cameră alăturată. Revine însă în numai câteva minute, însoțit de ofițerul de presă al clubului, Diana Law, nimeni alta decât fiica lui Denis Law, legendarul jucător al „diavolilor“. Portughezul nu e nici pe departe un tip înfumurat, așa cum este perceput de cea mai mare parte a presei. Pare mai degrabă timid. Vorbește calm și cu respect, precum un adolescent. În fond chiar asta e. Un tânăr care va împlini 24 de ani pe 5 februarie. Coincidență, în ziua în care noi îl sărbătorim pe Regele Hagi, fotbalul își sărbătorește ultimul rege: Cristiano Ronaldo.
Vrea să-i dribleze pe toți!
Printre obiectivele pe care le are pentru 2009, Cristiano Ronaldo își dorește și un lucru mai greu de realizat. Portughezul va încerca să marcheze un gol după ce va fi driblat toți jucătorii din echipa adversă! Pentru că satisfacția să fie cât mai mare, reușita ar trebui să vină în urma unei… biciclete!