Salvador Gonzalez „Voro” este antrenorul interimar al Valenciei! Conducerea „liliecilor” l-a atacat pe Cesare Prandelli

Clubul spaniol de fotbal Valencia a anunțat, sâmbătă, că Salvador Gonzalez „Voro” este antrenorul interimar al echipei, după demisia italianului Cesare Prandelli, notează Marca.

Vineri, Cesare Prandelli și-a prezentat demisia la doar trei luni de la preluarea echipei. Salvador Gonzalez (58 de ani) a mai fost de patru ori până acum antrenor interimar al „liliecilor”, începând din 2008. Ca jucător, cel supranumit Voro s-a aflat la Valencia în perioada 1984-1993.

„Voro va antrena și pregăti echipa de cea mai bună manieră. Este pregătit pentru această provocare. Îl admir și îi mulțumesc. Am vorbit și cu jucătorii și mă aștept la un angajament total din partea lor. Unitatea și stabilitatea echipei trebuie să fie elementele cheie acum pentru noi. Nu căutăm antrenor deocamdată, nu există nicio propunere în acest sens. Vom analiza parcursul lui Voro în perioada următoare. El va lua parte la deciziile clubului privind transferurile, alături de Peter Lim (n.a. – finanțatorul), Chan Lay Hoon (n.a. – președintele clubului), și de mine”, a declarat directorul sportiv al Valenciei, Suso García Pitarch.

Directorul sportiv al formației de pe Mestalla l-a acuzat pe Cesare Prandelli de lipsă de responsabilitate, în condițiile în care a părăsit echipa la greu.

„Cu 24 de ore înainte să aud de demisie, m-am întâlnit cu Prandelli în cantonament și am vorbit despre transferurile din iarnă. A fost o mare surpriză să aflu că a decis să părăsească barca, într-un moment delicat din punct de vedere sportiv. Am fost de acord cu decizia lui. După aceea, i-am adresat niște întrebări. Ce tip de om se așteaptă ca noi să garantăm aducerea a cinci jucători de peste 26 de ani cu o săptămână înainte de deschiderea perioadei de transferuri? Ce tip de om ajunge la concluzia că nu mai poate face nimic pentru a îmbunătăți randamentul echipei? Răspunsul lui a fost clar. N-a avut nicio soluție de oferit, această provocare nu cred că este pentru el, prin urmare a cedat. Pe scurt, Prandelli a vrut să plece și a căutat scuze pentru a face asta. Trei luni, șase puncte, nicio părere de rău. Pur și simplu a plecat”, a spus Pitarch, citat de Marca.

Cesare Prandelli (59 de ani) a semnat cu Valencia în data de 28 septembrie, un contract valabil până în vara anului 2018. De la venirea lui, Valencia a înregistrat o singură victorie, trei remize și patru înfrângeri.

În prezent, „liliecii” ocupă locul 17 din 20 în clasamentul LaLiga, cu 12 puncte. Valencia are o serie de șapte meciuri fără victorie și se află la egalitate de puncte cu echipa aflată pe primul loc retrogradabil, Sporting Gijon.

Valencia a schimbat trei antrenori în 2016. Gary Neville a fost demis în martie după doar patru luni, fiind înlocuit cu Pako Ayestaran. Acesta a fost dat și el afară, după 5 luni și jumătate.

Tot sâmbătă, Suso García Pitarch a mai precizat că transferul lui Simone Zaza de la West Ham United nu a fost perfectat, dar rămâne o posibilitate, iar discuțiile privind aducerea lui Nikola Maksimovic de la Napoli vor continua în vară. În plus, oficialul Valenciei a avut discuții cu John Obi Mikel, de la Chelsea, iar Voro ar fi interesat de transferul mijlocașului nigerian.

Mediafax

Publicat: 31 12. 2016, 13:52
Actualizat: 31 12. 2016, 13:53