Salvați Real Oviedo!** Fostul club al lui Lăcătuș e la un pas de faliment. Real Madrid a cumpărat acțiuni la gruparea asturiană

*Fostul club din Spania al lui Marius Lăcătuș, din perioada 1991-1993, e la un pas de faliment. Ar putea fi salvat prin cumpărarea de acțiuni

*Până sâmbătă, Real Oviedo trebuie să strângă aproape două milioane de euro, din vânzarea de acțiuni, altfel urmează colapsul

*Fostele glorii, dar și Real Madrid(!), au anunțat că au cumpărat acțiuni la gruparea asturiană

Real Oviedo a intrat pe ultima sută de metri. La finiș, într‑o parte se va afla salvarea, dincolo abisul. Un club de tradiție din Spania, cu 86 de ani de istorie, din care 38 de sezoane în La Liga, care a jucat în Cupa UEFA în anii ’90, cochetează acum cu desființarea. Deciziile proaste, „din teren și din afara lui”, cum scrie chiar site-ul oficial al grupării asturiene, i-au adus pe cei de la Oviedo într-o situație disperată. Echipa care activează acum în liga a treia spaniolă are nevoie de aproape două milioane de euro pentru a nu intra în lichidare în perioada următoare. Așa că a încercat o ultimă măsură. Pe 3 noiembrie, Oviedo a emis acțiuni, ca parte a unei măriri de capital, o metodă prin care o companie încearcă să strângă fonduri. Timp de două săptămâni, adică până sâmbătă, 17 noiembrie, oricine poate contribui la salvarea acestui club istoric din Spania. Ai nevoie doar de 10.75 euro, costul unei acțiuni.

„Oamenii mai în vârstă își amintesc de mine”

Paulo Bento, Onopko, Marius Lăcătuș. Sunt primele trei nume ale fostelor glorii sau ale unor mari jucători care au trecut pe la Oviedo și care apar pe site-ul oficial al asturienilor în materialul în care e descrisă situația deloc roză a echipei. Anul trecut, Lăcătuș, aflat acum într-un concediu prelungit chiar în zona Oviedo, a fost invitat la aniversarea a 85 de ani a clubului asturian. Asta pentru că „Fiara” n-a fost uitat și nici n-a uitat perioada 1991-1993, când a îmbrăcat tricoul „alb-albastru”. Un gol decisiv marcat în fața Realului la care evolua atunci Gică Hagi, la doar două minute după intrarea pe gazon, i-a rămas în memorie. „A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea”, a rememorat episodul Lăcătuș, în 2011, într-un interviu pentru publicația locală „La Voz de Asturias”. „În Oviedo sunt oameni care încă mă recunosc. Oamenii mai în vârstă își aduc aminte de mine și, când ieșim în oraș, mă recunosc. La club nu mai este decât directorul sportiv care era pe vremea aceea, în rest nu mai este nimeni”, a mai spus Lăcătuș, în septembrie, într-un interviu pentru DolceSport.

Mata și Cazorla, lansați de Oviedo

Dezastrul a început la finalul sezonului 2000/2001, când Oviedo a retrogradat din Primera, după 13 sezoane consecutive pe prima scenă din Spania. A ajuns ulterior până în liga a patra, iar în ultimii patru ani s-a aflat în liga a treia. E un club a cărui academie de juniori, „cantera”, a lansat jucători precum Michu, Mata sau Cazorla. Deși e în subsolul fotbalului iberic, Oviedo are meciuri la care strânge 30.000 de fani în tribune!

Real Madrid a cumpărat acțiuni de 100.000 de euro

La salvarea clubului asturian contribuie în acest moment chiar și echipele mari din Primera. Duminică, Real Madrid a anunțat că a cumpărat acțiuni în valoare de 100.000 de euro, pe care ulterior le-a donat Primăriei din Oviedo. În plus, Iker Casillas (foto) le-a donat celor de la Oviedo un tricou cu autograf, pentru a fi scos la licitație. Tricoul goalkeeper-ului madrilen a fost trimis prin intermediul uneia dintre echipele secunde, Real Madrid III, care evoluează în liga a treia și care a fost învinsă duminică de Oviedo (1-0).

http://www.realoviedo.es este site-ul oficial al lui Oviedo, unde se găsesc toate informațiile despre cum poți cumpăra acțiuni

Clubul spaniol și-a mutat campania de salvare și în spațiul virtual, acolo unde a lansat pe Twitter hashtagul #sosoviedo. Practic, cei care folosesc acest tag fac cunoscută campania de cumpărare de acțiuni lansată de Oviedo

1,905,000 de euro este suma exactă pe care trebuie să o strângă Real Oviedo până sâmbătă

7 goluri în 51 de partide
în campionat a reușit Marius Lăcătuș în perioada în care a activat la Oviedo (1991-1993)

Publicat: 13 11. 2012, 08:41
Actualizat: 13 11. 2012, 08:47