Sâmbăta Mare în Premier League

În Sâmbăta Mare a Paștelui ortodox, Premier League programează cel mai așteptat meci al actualului sezon, Chelsea Londra – Manchester United.

Va fi în fapt o confruntare a echipelor care în ultimii ani au dominat prima ligă engleză, „diavolii” lui Sir Alex Ferguson plecând cu un dublu avantaj: sunt campioni en-titre și au un avans de trei puncte în clasament. Ceea ce presupune că automat londonezii lui Avram Grant au o singură carte de jucat, cea a victoriei. Gamebookers merge pe mâna londonezilor în acest meci, cotând victoria gazdelor cu 2.40/1, față de 2.85/1 cât e trecut în contul oaspeților. Dar favorită pentru câștigarea titlului rămâne tot Manchester, 1.12/1, în timp ce londonezii au abia o cotă de 4.50/1. Confruntarea va prilejui totodată și o luptă spectaculoasă între doi dintre cei mai apreciați atacanți ai planetei, portughezul Cristiano Ronaldo și ivorianul Didier Drogba. Golgheterul din Premier League, Ronaldo, e primul favorit la gol, cu o cotă de 2.75/1 de a înscrie în orice moment al meciului, în timp ce Drogba e al doilea, cu 2.87/1. Următorii pe lista Gamebookers sunt francezul Nicolas Anelka, 3/1, englezii Frank Lampard și Wayne Rooney, dar și argentinianul Carlos Tevez, toți trei cu 3.20/1.

Publicat: 24 04. 2008, 21:14