Sanchez, Torje… Italienii au deja planul pentru vânzarea lui ‘Messi de România’!** Udinese se bate cu Inter și Juve pentru ‘baby fenomeno’
Torje trăiește încă din debutul în Serie A. Fostul dinamovist nu a mai impresionat de la meciul cu Lecce, din prima etapă. Cu toate acestea, italienii îl văd plecat pe român încă din iarnă, chiar dacă șefii lui Udinese dezmint orice zvon.
Udinese este recunoscută însă pentru descoperirea talentelor pe care le vinde apoi pe bani mulți, iar soarta lui „Messi de România” este pecetluită.
Friulanii au deja planul bine pus la punct în ceea ce-l privește pe român, iar italienii vorbesc deja despre urmașul lui Torje la Udinese
„Sanches, Torje…Tineți bine minte numele care urmează! Va fi baby fenomeno”, scriu cei de la news-24h.it
Udinese a pus ochii pe micuțul mijlocaș ofensiv al olandezilor de la VVV Venlo, Ahmed Musa.
Nigerianul cochetează deja cu naționala țării sale, după ce a făcut senzație la selecționata Under 20 la Campionatul Mondial
Italienii scriu că Arsenal are deja pregătite 15 milioane de euro pentru aducerea viitorului „fenomen”, iar pe lista au intrat și Juve și Inter. Olandezii cer pentru bijuteria lor 12 milioane, dar cartea de vizită a lui Guidolin i-ar putea convinge să îi dea drumul nigerianului în Serie A
Udinese – Novara se joacă azi, de la 16:00. Torje este anunțat titular. Vezi echipele probabile
Udinese: Handanovic; Banatia, Danilo, Domizzi; Basta, Isla, Badu, Asamoah, Armero; Torje; Di Natale.
Novara: Fontana; Dellafiore, Centurioni, Paci, Morganella; Rigoni, Radovanovic, Porcari; Pinardi; Meggiorini, Morimoto