Sancțiune anulată pentru Zidane, care poate continua să antreneze echipa a doua a Realului
Zinedine Zidane poate continua să antreneze în Spania, a decis, vineri, Tribunalul Administrativ pentru Sport (TAD), care a anulat suspendarea pe trei luni decisă de Federația Spaniolă de Fotbal, a anunțat Consiliul Superior al sportului, citat de AFP.
La finalul lunii octombrie, federația spaniolă l-a suspendat pentru trei luni pe Zinedine Zidane, antrenor al echipei a doua a clubului Real Madrid, pentru că a antrenat fără să-și fi validat complet diploma.
Zinedine Zidane este acuzat că nu are licența de nivel 3 necesară pentru a antrena în Segunda B, a treia ligă spaniolă, și că l-a folosit pe colegul său Santiago Sanchez „ca fațadă”, situație frecventă în Europa, dar care în Spania poate atrage sancțiuni.
Potrivit cotidianului As, Zidane se află în curs de obținere a licenței, aceasta urmând să fie validată în primăvară.