Sancțiunea în cazul lui Zidane, suspendată până la o decizie pe fond a TAD
Tehnicianul Zinedine Zidane, suspendat trei luni de federația spaniolă deoarece nu are licența de nivel 3, a fost autorizat, vineri, să antreneze în continuare echipa a doua a clubului Real Madrid, în așteptarea unei decizii pe fond a Tribunalului Administrativ pentru Sport (TAD), informează AFP.
Zidane a obținut de la TAD suspendarea sancțiunii dictate de Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF). Forul fotbalistic a decis, luni, ca fostul internațional francez să fie suspendat trei luni, deoarece nu are licența necesară pentru a antrena Real Madrid Castilla.
„TAD a acceptat măsura suspendării provizorii solicitată de club, ceea ce le permite antrenorilor echipei Real Madrid Castilla, Santiago Sanchez și Zinedine Zidane, să își exercite activitatea profesională până când se va lua o decizie în recursul formulat de Real Madrid împotriva deciziei Comisiei de Apel a RFEF”, a precizat gruparea madrilenă.
Decizia de vineri a TAD reprezintă o primă victorie pentru Zidane în acest caz. Tot în această săptămână, Comisia de Apel a federației spaniole a respins recursul clubului Real Madrid, ceea ce a determinat gruparea să apeleze la TAD.
Zinedine Zidane este acuzat că nu are licența de nivel 3 necesară pentru a antrena în Segunda B, a treia ligă spaniolă, și că l-a folosit pe colegul său Santiago Sanchez „ca fațadă”, situație frecventă în Europa, dar care în Spania poate atrage sancțiuni.
Potrivit cotidianului As, Zidane se află în curs de obținere a licenței, aceasta urmând să fie validată în primăvară.