Șansa lui Marica!** Veste excelentă primită înainte de Crăciun! Are un nou antrenor: omul sub comanda căruia a avut cea mai bună perioadă la VfB Stuttgart
Antrenorul lui Schalke, Huub Stevens, a fost demis, iar în locul său a venit, deocamdată, Jens Keller, cel sub comanda căruia românul a jucat excelent la Stuttgart
Cu Keller antrenor, Marica a marcat cinci goluri în 12 meciuri la Stuttgart, în 2010
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Ciprian Marica a primit o veste extrem de bună. După șase meciuri fără victorie în 1.Bundesliga, în urma cărora Schalke a căzut până pe locul șapte în clasament, la 17 de puncte de liderul Bayern și la opt de locul secund, ocupat de Leverkusen, antrenorul Huub Stevens a fost demis. Iar în locul său a fost numit Jens Keller (42 de ani), antrenorul echipei de juniori, care va asigura interimatul până la instalarea unui nou tehnician.
O veche cunoștință a atacantului român, Keller pare decis să-l titularizeze pe Marica în meciul cu Mainz (de mâine), mai ales că românul a marcat de trei ori în meciurile cu Saarbrucken și Sandhausen din tururile precedente ale competiției. Interimarul lui Schalke îl cunoaște pe „optarul” lui Schalke de la Stuttgart, acolo unde a antrenat între 13 octombrie și 11 decembrie 2010. Atunci, Marica a reușit cele mai bune evoluții în tricoul „șvabilor”, marcând de cinci ori în 12 meciuri.
Patru goluri în 533 de minute a marcat Marica pentru Schalke în acest sezon