Șanse mici pentru Chiricheș să ajungă titular la Napoli. Koulibaly tocmai ce și-a prelungit contractul

Fundașul senegalez Kalidou Koulibaly, ofertat în vară de Chelsea Londra, a semnat, luni, un nou contract cu Napoli, scadent în 2021, se arată pe site-ul oficial al vicecampioanei Italiei.

Potrivit presei britanice, Napoli a refuzat în vară o ofertă de aproximativ 70 de milioane de euro pentru Koulibaly, primită de la Chelsea. La acea vreme, fotbalistul și-a exprimat dorința de a pleca și spunea, prin intermediul impresarului, că nu are de gând să își prelungească înțelegerea cu Napoli.

În cele din urmă, Koulibaly a ajuns la un acord cu Napoli pentru un contract valabil pe cinci sezoane. „Sunt fericit să anunț că fundașul Kalidou Koulibaly și-a prelungit contractul cu Napoli până în 2021”, a scris președintele clubului Napoli, Aurelio De Laurentiis, pe pagina personală de Twitter.

În vârstă de 25 de ani, Koulibaly se află la Napoli din 2014, an în care a fost transferat de la Genk cu 7,75 milioane de euro. Până în prezent, a jucat 86 de meciuri în toate competițiile pentru echipa de pe San Paolo și a reușit un gol și patru pase decisive. La nivel internațional, a adunat 11 meciuri pentru selecționata U20 a Franței, însă la nivel de seniori a ales să joace pentru prima reprezentativă din Senegal.

Napoli se află pe primul loc în clasamentul din Serie A, cu 10 puncte adunate în primele patru etape, la un punct în fața campioanei en titre Juventus Torino, care ocupă locul secund. În runda a 5-a, Napoli se va deplasa la Genoa, miercuri, în timp ce Juventus va întâlni, pe teren propriu, Cagliari.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 20 09. 2016, 10:29
Actualizat: 20 09. 2016, 10:30