Maurizio Sarri (60 de ani) este gata să renunțe la Mattia Perin (26 de ani). Potrivit mai multor site-uri de sport din Italia, portarul va pleca în Portugalia, la Benfica, pentru o sumă de transfer de aproximativ 15 milioane de euro. Decizia ar fi fost luată ca urmare a revenirii lui Gianluigi Buffon (41 de ani). Vizita medicală ar urma să se facă în zilele următoare, iar contractul va fi semnat ulterior.
Perin a ajuns la Juventus în 2018, de la Genoa, pentru 12 milioane de euro. În acest timp a prins doar 9 partide, atunci când titularul Wojciech Szczesny a fost menajat sau accidentat. Multe dintre meciuri au fost bifate în ultimele etape din sezonul trecut, atunci când Juventus era deja campioană, iar stafful tehnic de la acea vreme a decis să dea șansa și altora să joace.
Perin este cotat la 13 milioane de euro de Transfermarkt. Cele mai bune evoluții le-a avut la Genoa, pentru care a prins 151 de prezențe, a încasat 184 de goluri și a închis poarta de 46 de ori. În cariera sa, Perin a mai evoluat pentru Pescara și Padova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER