Scandal de proporții între Barcelona și Atletico Madrid din cauza transferului lui Antoine Griezmann!
Barcelona pregătește declanșarea unui proces împotriva rivalei Atletico Madrid din cauza contractului de împrumut al starului Antoine Griezmann la echipa lui Diego Simeone.
Catalanii consideră că gruparea rojiblanco nu a respectat clauzele înțelegerii cu clubul condus de Joan Laporta.
Madrilenii încearcă să evite plata a 40 de milioane de euro pentru transferul definitiv al francezului.
Neînțelegerile dintre Barcelona și Atletico Madrid legate de împrumutul lui Antoine Griezmann ar putea ajunge la tribunal
Conform informațiilor furnizate joi de către El Partidazo de COPE, Radio Marca și Cadena SER, FC Barcelona se pregătește să lanseze un proces împotriva lui Atletico Madrid în legătură cu împrumutul lui Antoine Griezmann.
Catalanii susțin că înțelegerea prevedea împrumutul pentru un sezon cu posibilitatea extinderii pentru încă un an, dacă erau îndeplinite anumite condiții. Conform Barcelonei, Griezmann trebuia să evolueze în cel puțin 50 la sută din minutele partidelor pentru care era disponibil la Atletico Madrid, iar el a jucat în 81 la sută din ele.
Drept urmare, Barcelona consideră că Griezmann este deja jucătorul celor de la Atletico Madrid și că madrilenii trebuie acum să achite cele 40 de milioane stipulate în contract drept clauză de cumpărare definitivă.
Versiunea celor de la Atletico Madrid este că procentul meciurilor jucate de Griezmann se referă și la cel de-al doilea sezon din înțelegere.
Cea mai bună dovadă în susținerea punctului de vedere al celor de la Atletico Madrid este faptul că managerul Diego Simeone îl introduce pe starul său Antoine Griezmann de fiecare dată în minutul 60 al meciurilor echipei sale tocmai din cauza procentului de minute pe care trebuie să îl joace francezul conform contractului cu Barcelona.
- Antoine Griezmann și cele 40 de milioane de euro pe care le-ar putea pierde Atletico Madrid