Scandal fără precedent în fotbalul mondial! Președintele Federației engleze îi acuză pe spanioli că vor să corupă arbitrii la CM
UPDATE
14:56 Ca președinte al Federației, Triesman era și
liderul (președintele) echipei care susținea candidatura Angliei
pentru CM din 2018.
După divulgarea informațiilor incendiare de către presa britanică,
Lordul Triesman și-a dat demisia din această poziție. Triesman a
rămas însă în fruntea Federației Engleze.
Presa engleză informează că, după izbucnirea scandalului,
oficiali din partea echipei Angliei au trimis faxuri și scrisori
către federațiile de fotbal din Spania și Rusia prin care-și
exprimau regretul pentru cele întâmplate.
Se întâmplă și la case mai mari. O stenogramă buclucașă este pe
punctul să arunce în aer fotbalul mondial.
„Nașul” Federației engleze de fotbal, David Triesman, susține
într-o convorbire înregistrată, că are informații clare că Spania
vrea, prin intermediul Rusiei, să mituiască arbitrii de la
Campionatul Mondial.
Conform „The Mail on Sunday”, amanta oficialului englez a făcut
publică o înregistrare prin care Triesman îi acuza pe iberici de
lucruri murdare. Rușii urmau să îi ajute pe spanioli să aibă
trecere în rândul brigăzilor; în schimb, ibericii urmau să renunțe
la candidatura pentru CM din 2018 și să militeze pentru ca țara lui
Dostoievski să organizeze turneul final.
Convorbirea cu pricina este în fapt un dialog purtat de
șeful Federației engleze cu amanta sa, pe nume Melissa
Jacobs
Melissa: „Rusia îi va ajuta pe spanioli în asta?”,
Triesman: „Cred că Rusia va ajunge la un acord”.
Melissa: „Ei nu s-au calificat la Mondial, înseamnă că nu au nimic
de pierdut”
Triseman: „Exact: absolut nimic de pierdut!”
sursa foto: .mirrorfootball.co.uk
Scandalul vine imediat după un alt eveniment care a făcut
valuri în presa internațională. În octombrie 2009, presa engleză a
descoperit că soțiile tuturor celor 24 de membri din Comitetul FIFA
care vor vota țara oganizatoare a Mondialului din 2018 au primit
drept cadou câte-o poșetă de lux din partea Angliei. Teoretic,
nimic neregulamentar după regulile FIFA, diferite față de cele ale
Comitetului Olimpic. Membrii din staff-ul FIFA se pot plimba prin
lume cât vor, la invitația statelor care candidează, dar și să
accepte cadouri valoroase și cazări la hoteluri de 5 stele. Rămâne
însă în aceste condiții sub semnul întrebării obiectivitatea
votului acestora.
Numele țărilor care vor organiza CM din 2018 și 2022 se vor afla în
luna decembrie a acestui an. Există 9 candidaturi în acest moment,
iar două dintre acestea sunt candidaturi comune, Olanda-Belgia și
Spania-Portugalia.
În vârstă de 66 de ani, David Maxim Triesman, Baron
Triesman, este primul președinte independent din fruntea FA, din
ianuarie 2008. Este un politician laburist, care a făcut partea
anterior din Partidul Comunist, membru al Camerei Lorzilor și fost
ministru.