Scandal fără precedent în Spania! Un arbitru susține că s-au făcut presiuni pentru a o ajuta pe Real Madrid în „El Clasico”

Scandal de proporții în Spania. Un arbitru asistent susține că s-au făcut presiuni asupra sa pentru a o favoriza pe Real Madrid în derby-ul cu Barcelona.

Publicația catalană L’Esportiu și postul de radio COPE au relatat că unul dintre tușierii care vor face parte din brigada de la El Clasico a fost contactat pentru a i se propune să o ajute pe Real Madrid. Poliția spaniolă a demarat deja o anchetă în acest caz, iar Direcția Anticorupție din Barcelona s-a implicat pentru a afla adevărul după ce Jacinto Vicente, un avocat specializat în probleme de natură sportivă, a prezentat un document în acest sens pe 19 octombrie.

Presa spaniolă nu a dorit să facă public numele arbitrului implicat pentru a-l proteja de eventuale repercusiuni și la fel a procedat și Vicente în documentul prezentat Direcției Anticorupție, chiar dacă tușierul a insistat ca numele său să apară. Arbitrul asistent a dorit că numele său să fie public pentru „a opri astfel de incidente și pentru a preveni situații similare”.

Potrivit celor de la COPE, cel care ar fi încercat să-l convingă pe tușier să arbitreze în favoarea Realului ar fi Jose Angel Jiménez Muñoz de Morales – membru al Comisiei Tehnice a Arbitrilor din Spania.

„Autoritățile spaniole investighează acest caz și audiază toate persoanele ce ar putea avea legătură cu speța pentru a clarifica situația. Indiferent de rezultatul anchetei, rămâne un caz fără precedent, iar eventualele consecințe sunt greu de estimat”, notează și cei de la Sport.

Real Madrid – Barcelona, derby-ul Spaniei, se va disputa pe 21 noiembrie.

Publicat: 22 10. 2015, 21:03
Actualizat: 22 10. 2015, 21:04