Scandal în Spania! Messi, acuzat de rasism: „Mi-a spus de mai multe ori ‘negrule, negrule’!” Răspunsul Barcelonei

Lionel Messi este acuzat de un jucător al celor de la Real Madrid că a făcut declarații cu caracter rasist. Într-un interviu acordat presei din Olanda, Royston Drenthe a declarat că atunci când evolua în Spania era ținta atacurilor rasiste.

„Chiar și Messi mi-a spus negrule, negrule! Înteleg că în America de Sud acest termen este unul comun, dar nu pot tolera așa ceva”, a spus în NUSport jucătorul împrumutat de Real în Premier League la Everton.

Barcelona a remis un comunicat prin care îi ia apărarea lui Messi.

„Messi a dat întotdeauna dovadă de fair-play. A fost respectuos cu adversarii. Aceste declarații sunt deplasate. Messi a avut o atitudine exemplară mereu”, se arată în comunicatul Barcelonei.

Publicat: 10 05. 2012, 21:25
Actualizat: 10 05. 2012, 21:26