Scandal în Spania: O mână de ajutor pentru Barcelona!** FOTO Cele două faze care pot îngropa Realul
Real a pierdut acasă cu Sporting Gijon, 0-1, iar galacticii au
luat foc: Am avut gol și penalty clar! Mourinho și-a văzut
spulberat recordul incredibil de nouă ani de invincibilitate pe
teren propriu, iar Guardiola i-a
puncte de galactici și așteaptă liniștită ultimele opt etape din
acest sezon. Madridul a declanșat scandalul și acuză că
extratereștrii sunt ajutați de arbitri în lupta la titlu: „Golul
lui Pique a fost precedat de henț”, scriu cei de la AS
Rușita lui Cuevas le-au adus aminte galacticilor de arbitrajul lui
González González. Acesta i-a anulat un gol lui Carvalho, iar cu
cinci minute înaintea finalului primei reprize Realul a cerut
penalty la hențul lui Lora
As notează că golul lui Pique (minutul 66) a fost precedat de o
preluare cu mâna
Real Madrid a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu în
acest sezon, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), de
formația Sporting Gijon (locul 15 în clasament), într-un meci
contând pentru etapa a XXX-a a campionatului Spaniei
Golul celor de la Sporting Gijon a fost reușit de De las Cuevas, în
minutul 79.
Real Madrid a pus capăt seriei de 14 victorii în 14 meciuri jucate
pe teren propriu, nefiind capabilă să depășească absența unor
jucători importanți precum Xabi Alonso, Marcelo, Cristiano Ronaldo
și Karim Benzema.
Înaintea meciului, fostul atacant brazilian al formației Real
Madrid, Ronaldo, a dat lovitura de start simbolică, fiind aclamat
de spectatorii prezenți pe arena Santiago-Bernabeu. Jucătorul
brazilian a primit o statuetă din partea președintelui clubului,
Florentino Perez.
Ronaldo, care și-a anunțat retragerea în luna februarie, la 34 de
ani, se va retrage oficial cu ocazia meciului amical pe care
naționala Braziliei îl va disputa în compania României, pe 7 iunie,
la Sao Paulo.