UPDATE La câteva ore de la evenimentul care a șocat fotbalul european, arbitrul Tony Chapron (45 de ani) a ținut să-și ceară scuze pentru cele întâmplate: „În momentul impactului am simțit o durere în zona în care am fost accidentat în ultima vreme. Reacția mea a fost să pun piciorul în fața jucătorului. A fost un gest inadecvat, astfel că vreau să-mi cer scuze”, a declarat centralul francez, citat de Daily Mail.
Formația Nantes, cu portarul Ciprian Tătărușanu integralist, a fost învinsă, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de liderul Paris Saint-Germain, în etapa a 20-a din campionatul Franței. În prelungirile meciului, a avut loc o fază cu totul inedită.
Gazdele au încheiat partida în inferioritate numerică, în urma eliminării fundașului Diego Carlos, după o decizie îndelung contestată de coechipierii lui Tătărușanu. În minutul 91, Mbappe a scăpat pe contraatac și a fost deposedat în careul de 16 metri de un adversar, fază în care arbitrul a fost bruscat din neatenție de Diego Carlos, la aproximativ 30 de metri de poartă. Oficialul partidei, care l-a lovit la rândul său peste picioare pe jucătorul celor de la Nantes, însă de această dată în mod intenționat, l-a sancționat cu al doilea cartonaș galben pe fundaș. În plus, arbitrul a acordat lovitură liberă directă pentru PSG.
Arbitrul cu pricina este experimentatul Tony Chapron, în vârstă de 45 de ani. El este arbitru FIFA din 2007.
El árbitro tropieza, cae, desde el suelo suelta la patada a Diego Carlos, luego se levanta, le saca la segunda amarilla y lo expulsa. #Ligue1Conforama #YaLoHeVistoTodoEnEstaVida #FCNPSG pic.twitter.com/tFbz3vViqf — AgustÃn López (@agloro80) January 14, 2018
El árbitro tropieza, cae, desde el suelo suelta la patada a Diego Carlos, luego se levanta, le saca la segunda amarilla y lo expulsa. #Ligue1Conforama #YaLoHeVistoTodoEnEstaVida #FCNPSG pic.twitter.com/tFbz3vViqf
— AgustÃn López (@agloro80) January 14, 2018
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de mijlocașul argentinian Angel Di Maria, în minutul 12. Aflat la 25 de metri de poarta lui Tătărușanu, Edinson Cavani a pasat în marginea careului pentru Kylian Mbappe, atacantul a sărit peste minge, iar Di Maria a interceptat în dreapta, apoi a preluat și l-a învins pe portarul român cu un șut la colțul lung.
Fără Neymar, PSG a avut doar trei șuturi pe poartă în tot meciul. Au mai nimerit poarta Mbappe și Meunier, dar Ciprian Tătărușanu a reușit să intervină salvator de fiecare dată.
În urma acestui succes, vicecampioana en titre a acumulat 53 de puncte și s-a distanțat la 11 puncte de principala urmăritoare, campioana AS Monaco. Nantes rămâne locul cinci, cu 33 de puncte.
Nantes: Tătărușanu – Dubois (Thomasson 80′), Awaziem, Diego, Pallois, Lima – Rongier, Girotto (Ngom 72′), Toure – Sala, Bammou (Iloki 66′). Antrenor: Claudio Ranieri.
PSG: Areola – Alves, Marquinhos, Kimpembe, Kurzawa – Verratti, Rabiot, Lo Celso – Di Maria (Nkunku 80′), Cavani (Meunier 68′), Mbappe. Antrenor: Unai Emery.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER