Scandal uriaș! Guy Roux, dat în judecată de Renato Sanches pentru declarațiile făcute într-un interviu acordat unei televiziuni din România: „El spune că are 18 ani…”
Legendarul antrenor francez Guy Roux (77 de ani) ar putea răspunde în fața legii pentru afirmațiile despre mijlocașul portughez Renato Sanches făcute în timpul unui interviu acordat televiziunii române Dolce Sport, anunță presa din Portugalia. Tehnicianul care a stat 44 de ani pe banca lui Auxerre a spus că vârsta reală a mijlocașului cumpărat în această vară de Bayern Munchen, de la Benfica, pentru 35 de milioane de euro, nu este cea declarată „oficial” – 18 ani – ci cu „cinci, șase ani mai mare”.
„Portugalia nu arată extraordinar, iar la portughezi este un singur jucător mare și nu poate face totul de unul singur (n.r. Cristiano Ronaldo). În rest, este o echipă obișnuită. Sanches? Da, el spune că are 18 ani. El trebuie să se uite la trecutul său. Data sa de naștere a fost declarată câțiva ani mai târziu. Data nu este adevărată. Eu cred că are 23, 24 de ani. Dar este foarte bun„, a declarat Roux într-un interviu difuzat de DolceSport (aici puteți urmări filmarea).
Conform Diario de Noticias mijlocașul care tocmai a obținut calificarea în finala Euro 2016 cu naționala Protugaliei și-a însărcinat avocații pentru a strânge toate documentele necesare pentru a demonstra că vârsta sa e reală și se pregătește să-l dea în judecată pe Guy Roux pentru afirmațiile făcute.
„Renato Sanches îl va da în judecată pe antrenorul francez Guy Roux ca urmare a declarațiilor făcute de fostul pricipal al lui Auxerre, care a pus sub semnul întrebării vârsta mijlocașului portughez, au declarat pentru DN surse apropiate jucătorului.
Tehnicianul francez de 77 de ani, retras din 2007, a făcut afirmații grave în timpul unui interviu la televiziunea română Dolce Sport, punând sub semnul întrebării vârsta fostului jucător de la Benfica. […]
Surse apropiate echipei naționale au afirmat pentru DN că sunt afirmații absurde și că Renato Sanchez le-a transmis avocaților săi să demareze procedurile pentru clarificarea acestor acuzații false„, notează dn.pt.
Antrenorul retras din activitate în 2007 a alimentat astfel un scandal declanșat în Portugalia de rivala Benficăi, Sporting Lisabona, prin vocea președinteului Bruno de Carvalho. Acesta ar fi dezvăluit că mijlocașul născut la Lisabona a fost înregistrat oficial de părinții săi la cinci ani după naștere. Motivul? Părinții lui Renato Sanches s-au despărțit la scurt timp după nașterea sa, iar tatăl său a emigrat în Franța. Astfel, internaționalul portughez ar fi putut fi înregistrat oficial abia după întoarcerea tatălui său în Portugalia, cinci ani mai târziu.
Benfica face lumină: primul interviu acordat de Sanches, în 2010
Pentru a clarifica situația, clubul Benfica a dat publicității o filmare din 2010, în care Renato Sanches, pe atunci în vârstă de 13 ani, acorda primul său interviu în calitate de fotbalist al grupării din Lisabona. Dacă acuzațiile lansate recent ar fi reale, jucătorul ar trebui să aibă 17 sau 18 ani în imaginile de mai jos, ceea ce pare greu de crezut.