Un site din Madrid a declanșat un scandal uriaș în Spania după ce a sugerat că starul Barcelonei, Lionel Messi, s-a dopat și în consecință toate titlurile câștigate de clubul catalan în ultima perioadă ar trebui retrase.
Site-ul defensacentral.com a publicat un articol amplu în care îi acuză pe jucătorii Barcelonei de dopaj, precizând că medicul care s-a ocupat de Lance Armstrong a fost angajat și de clubul blau-grana. Bineînțeles, Messi a principala „țintă” a sursei citate, aceștia afirmând că evoluțiile bune ale argentinianului se datorează medicamentației.
„Să nu uităm că doctorul lui Armstrong a fost angajat de către club și doi din cei trei antrenori pe care i-a avut Messi au avut probleme cu drogurile. Villar, Platini și restul care conduc acest fotbal trebuie să plece. Cazul lui Messi ar trebui reanalizat. Barcelonei ar trebui să-i fie retrase titlurile”, au notat cei de la defensacentral.com.
Articolul a fost scos de site câteva ore mai târziu, însă deja se crease mare vâlvă în Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER