Scenariile dramatice prin care trec marile cluburi ale fotbalului german
Pentru marile forțe din Bundesliga, actualul sezon e un adevărat
coșmar. Exceptând-o pe Borussia Dortmund, care a avut un parcurs
senzațional, toate fostele campioane din ultimul deceniu sunt în
picaj. Wolfsburg, Stuttgart și Werder Bremen se luptă pentru
evitarea retrogradării, în timp ce Bayern München mai speră doar la
poziția secundă.
Al 48-lea sezon din istoria Bundesligii e dezastruos pentru
echipele considerate de top, în mod tradițional, în Germania. Foste
campioane în ultimul deceniu, Werder, Stuttgart și Wolfsburg au
început competiția cu gândul la un nou titlu, dar, cu opt etape
înainte de final, sunt în zona fierbinte a clasamentului.
Legendarul Schaaf nu știe dacă va mai aniversa, în mai, 12 ani pe
banca lui Werder, Labbadia e al treilea antrenor al lui Marica în
acest sezon, iar McClaren, coșmarul Stelei de la Boro, a fost demis
și el de la Wolfsburg.
Van Gaal
pleacă în vară
Marea surpriză, neplăcută, a fost Bayern, creditată drept
principala favorită a campionatului, după eventul din sezonul
trecut și finala Ligii. La 16 puncte de liderul Dortmund, titlul e
o himeră pentru bavarezi. Singurul obiectiv viabil a rămas ocuparea
locului secund, care duce în Ligă, esențial pentru onoarea lui
Bayern, în condițiile în care în sezonul viitor actul final al
competiției se va juca pe „Allianz Arena”. Parcursul extrem de slab
din acest sezon al Bundesligii, plus eliminarea din Cupa Germaniei
i-au fost fatale lui Van Gaal. Pe 7 martie, Bayern a anunțat
oficial că olandezul își va încheia mai devreme înțelegerea, în
vară, deși Van Gaal mai avea contract până în 2012. Eliminarea greu
de digerat din optimile Ligii, marți, în fața lui Inter, n-a
urgentat despărțirea. „Rămâne până în vară”, a
confirmat, ieri, președintele Karl-Heinz Rummenigge.
Magath
„și-a tras” bani din transferuri?
Dacă Leonardo nu i-a grăbit sfârșitul lui Van Gaal, întâlnirea cu
olandezul l-a demis mai devreme pe Armin Veh. Antrenorul unui alt
colos al Germaniei aflat în criză, Hamburg (locul 10), a căzut de
acord cu oficialii clubului să părăsească echipa din vară. A plecat
însă sâmbătă, după ce Bayern i-a desființat formația (6-0), pe
„Allianz Arena”.
Nici Schalke nu strălucește. Deși a calificat echipa în finala
Cupei Germaniei și în sferturile Ligii Campionilor, Magath a fost
demis, ieri, la finalul unei reuniuni extraordinare a Consiliului
de Administrație. Pe lângă parcursul slab al echipei, șefii i-au
reproșat și că și-ar fi tras bani din transferurile din vară.
Schaaf, ajutat de un
handbalist!
În disperare de cauză, antrenorul Thomas Schaaf l-a cooptat în
stafful lui Werder Bremen pe Jörg Löhr, fost internațional de
handbal și specialist în pregătirea mentală! Membru în stafful
naționalei Germaniei de handbal masculin, campioană mondială în
2007, Löhr are drept misiune ridicarea moralului celor de la
Werder, de nerecunoscut în acest sezon, cu 11 înfrângeri și 52 de
goluri primite!