Scene de coșmar la Atena!** Unul dintre asistenți a fost lovit în umăr de un scaun „lansat” din tribune

Scene de coșmar la Atena, la meciul dintre Ethnikos Asteras și PAOK Salonic, din „16”-imile Cupei Greciei. La scorul de 1-0 pentru echipa lui Bölöni, un fan al gazdelor a rupt un scaun din tribune și l-a aruncat într-unul dintre asistenți.

Meciul de pe „Kaisariani” a fost întrerupt după doar 13 minute, la scorul de 1-0 pentru oaspeți, după ce unul dintre asistenți a fost lovit în umăr de un scaun „lansat” din tribune! Drept urmare, PAOK va câștiga partida cu 3-0 la masa verde, în vreme ce divizionara secundă Asteras riscă o penalizare de trei puncte în clasament, precum și o suspendare a stadionului.

Răzbunare după 10 luni!
Incidentul de la Atena vine la doar o zi după ce 30 de fani ai lui Panathinaikos au invadat terenul la finalul meciului de Cupă dintre Katerinis (D3) și Skoda Xanthi (scor 0-2), atacându-l pe centralul Dimitris Kalopoulos! Motivul? Fanii lui Panata au căutat răzbunare după ce favoriții lor au fost învinși sezonul trecut de Olympiacos (2-1), cu un gol controversat marcat în prelungiri de Djebbour.

În urma acelui joc, Kalopoulos a fost suspendat timp de 11 luni și pe 20 decembrie a arbitrat primul său meci după ispășirea pedepsei, iar suporterii lui Panathinaikos au găsit momentul potrivit pentru răzbunare. 18 dintre ei au fost arestați.

Publicat: 23 12. 2011, 10:50
Actualizat: 23 12. 2011, 10:51