Scene incredibile în Ligue 1! Fanii lui Lens au intrat pe gazon, în încercarea de a ajunge în sectorul destinat suporterilor lui Lille | VIDEO
Scene incredibile în Ligue 1. Fanii celor de la Lens au pătruns pe teren, la pauza meciului cu Lille, pentru a ajunge în sectorul destinat oaspeților. Aceștia erau hotărâți să le aplice o corecție fizică adversarilor din Lille.
Oficialii partidei au luat în calcul suspendarea partidei, însă spiritele s-au calmat, într-un final, iar mulțimea fanilor lui Lens a fost dispersată cu ajutorul forțelor de ordine.
Partea a doua a început cu 30 minute mai târziu decât era programată. Cele două echipe vor fi sancționate corespunzător de către reprezentanții LFP (Ligue de Fotball Professionel).
Momente de panică pe „Felix Bollaert”
VIDEO:
La pauză, între Lens și Lille era egalitate, scor 0-0. Conflictul dintre cele două galerii a luat naștere încă din debutul jocului. Fanii celor două formații s-au înjurat și și-au aruncat obiecte unii către ceilalți pe întreaga durată a primului act. Revoltați peste măsură de tupeu oaspeților, gazdele de pe „Felix Bollaert” au dorit să lea dea o lecție rivalilor de la Lille, însă au fost opriți la timp de stewarzi.
În actul secund, crainicul stadionului i-a anunțat pe suporterii aflați pe stadion că partida va fi întreruptă definitiv, la cel mai mic incident de natura celui de la pauza meciului.
La o primă numărătoare, peste 100 de fani ai celor de la Lens au pătruns pe teren. Forțele de ordine au reușit să facă mai multe arestări, pentru a calma lucrurile. În același timp, au fost chemate întăriri, în cazul în care situația va degenera, iar conflictul se va accentua. Nu a fost cazul.
Repriza secundă a fost reluată fără probleme, însă numărul forțelor de ordine este unul considerabil, impresionant, gata să intervină în cazul unor alte tentative de conflict.