Noul an are mari șanse să aducă o importantă schimbare pe banca echipei londoneze Chelsea.
Sătul de rezultatele nefavorabile, patronul rus Roman Abramovici este decis să renunțe la antrenorul Felipe Scolari. Brazilianul este vinovat și de crearea unor conflicte cu liderii din vestiar, Lampard, Terry, Drogba sau Joe Cole, care i-au reproșat deseori lipsa unei tactici adecvate, precum și faptul că titularizează constant, după preferințe, jucători care nu au dat randament (aluzie la portughezul Deco).
Atât de clar a devenit divorțul dintre Chelsea și Scolari, încât, fapt nemaiconsemnat în istoria pariurilor din Insulă, nu se mai poate miza în niciun fel pe demiterea brazilianului. Cine ar urma să-l înlocuiască reprezintă punctul de interes în jurul situației de pe „Stamford Bridge”, dar și acest mister pare a fi aproape de elucidare.Fostul tehnician de la Inter, Roberto Mancini, este mare favorit și, de altfel, a și declarat unor apropiați, care au „turnat” informația presei din Cizmă, că doar data plecării la Londra mai trebuie stabilită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER