Se îngroașă gluma pentru Olăroiu! Românul a pierdut și la TAS procesul cu Al Ain. Ce a decis tribunalul din Elveția
Conflictul dintre Olăroiu și fosta lui echipă, Al Ain, a ajuns și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Magistrații din Elveția le-au dat dreptate arabilor.
Cosmin Olăroiu a decis să apeleze la judecata TAS în cazul conflictului cu Al Ain. Fostul antrenor al Stelei a fost suspendat timp de șase luni din campionatul Emiratelor Arabe Unite după ce a rupt contractul cu Al Ain și a semnat fără acordul clubului cu Al Ahli.
TAS nu i-a dat dreptate românului și a decis ca pedeapsa de șase luni să rămână valabilă. Olăroiu s-a ales și cu o amendă de 100 de mii de euro în urma procesului cu fosta sa echipă.
Al Ain va cere și o despăgubire financiară în urma divorțului de Cosmin Olaroiu, anunță arabii de la super.ae
Cosmin Olăroiu va fi judecat de tribunalul din Abu Dhabi pe 15 ianuarie, atunci când s-ar putea decide expulzarea lui din Emiratele Arabe Unite.