Se întâmplă în Scoția:** Un club poate fi exilat de pe propriul stadion din cauza unui boschet!

Caz incredibil în Scoția: o echipă ar putea fi nevoită să își
părăsească propriul stadion din cauza unui boschet. Stadionul Glebe
Park, aparținând echipei scoțiene de ligă secundă Brechin City, nu
poate fi omologat de UEFA decât după ce lățimea gazonului va
respecta dimensiunile cerute de forul continental. În acest moment,
suprafața de joc de pe Glebe Park măsoară 61 de metri lățime, cu 3
metri mai puțin decât minimul acceptat, iar mărirea acesteia nu ar
reprezenta o mare problemă, cu atât mai mult cu cât stadionul este
mărginit doar de un gard viu pe locul unde cele mai multe arene
dispun de ceea ce poartă denumirea populară de „tribuna a
II-a”.

Și totuși, nu se poate! Stadionul înființat în 1919 este încadrat
pe lista construcțiilor de patrimoniu și astfel nu poate suferi
nici o modificare, inclusiv în ceea ce privește gardul viu. Pentru
respectarea normelor UEFA, ar fi suficientă doar extinderea
suprafeței de joc pe terasa din jurul terenului, însă nici acest
lucru nu este agreat, deoarece ar putea fi afectate astfel
rădăcinile tufișurilor.

Dacă nu va fi îndeplinită cerința UEFA, Brechin City ar putea fi
nevoită să joace pe un alt stadion, într-un alt oraș, fapt care
atrage furia fanilor săi. Gruparea scoțiană este printre puținele
din lume care este susținută exclusiv de către abonați, aceștia
având puterea de a decide inclusiv conducerea clubului, iar o
exilare a echipei lor de suflet ar reprezenta o adevărată tragedie.
Suporterii știu însă și motivul pentru care nu găsesc înțelegere
din partea federației scoțiene:

„Șefii federației sunt de vină. Simt că pierd teren în
tentativa de a organiza în viitor un turneu al Campionatului
European și de aceea sunt tentați să facă tot ceea ce li se cere.
Se tem să nu fie dați deoparte de forul
continental”
.

Între 100 și 105
metri
lungime se încadrează dimensiunile minime
acceptate, în timp ce lățimea acceptată de forul european măsoară
între 64 și 69 de
metri
.

Publicat: 26 01. 2011, 12:49
Actualizat: 26 01. 2011, 13:56