Se întâmplă în Tadjikistan! A eliminat echipa orașului și a rămas fără apă caldă și electricitate

La începutul acestei luni, Regar-TadAZ a învins rivala FC Vaksh în semifinalele Cupei Tadjikistanului.

Cele două goluri ale victoriei au fost marcate de Ahtam Hamroqulov, fost jucător la FC Vaksh. La puțin timp după terminarea partidei, tânărul atacant s-a întors, alături de alți doi colegi de echipă, acasă, acolo unde a primit o vizită surpriză. Reședința lui Hamroqulov se află în Qurgonteppa, orașul echipei FC Vaksh, iar eliminarea clubului a provocat multă supărare printre localnici. Drept urmare, reprezentanți ai autorităților locale au venit la casa fotbalistului, somându-l pe acesta să-și plătească dările către companiile de utilități (apă și electricitate). Jucătorul a pretins că toate plățile sunt la zi și a încercat să dovedească acest lucru prin prezentarea facturilor plătite, însă delegația oficialilor nu a fost înduplecată. Astfel, accesul la apă caldă și curent electric a fost tăiat, iar fotbalistul și familia sa au stat pe întuneric nu mai puțin de cinci zile.

Coincidență sau nu, totul a revenit la normal atunci când echipa lui Hamroqulov, Regar-TadAZ, a pierdut finala Cupei Tadjikistanului.

foto: Reuters

Publicat: 15 10. 2013, 18:17
Actualizat: 15 10. 2013, 18:18