Se întoarce precum criminalul la locul faptei!** Steaua, veșnic în memoria unui killer care a cutremurat Ghencea

Steliștii îi vor șterge cu greu amintirea. Hamsik este unul dintre cei care au adus liniștea pe Ghencea, după unul dintre cele mai bune meciuri avute de Tănase și compania în ultimul timp. Când esti condus cu 3-0 și ai puterea să revii și ulterior să te califici, nu poți uita ușor. Asta spune și mijlocașul lui Napoli, care și-a trecut la loc de cinste golul în poarta lui Tătărușanu, din sezonul trecut de Europa League.

„Am multe momente pe care nu le voi uita! Golul cu Sampdoria, primul din Serie A, cel cu Milan, de la 70 de metri, cel cu Steaua, din România. Îmi sunt dragi golurile care au ajutat echipa să câștige”, a declarat Hamsik pentru Marte Sport Live

Hamsik viseaza la un trofeu cu Napoli

Visul meu? Să câștig ceva cu Napoli! Traversăm un moment special. Avem patru victorii consecutive în campionat și am câștigat cu Chelsea în Ligă. Sper să avem un joc bun și la Londra”, a mai spus slovacul.

Chelsea – Napoli se joacă săptămâna viitoare. În tur, italienii au câștigat cu 3-1

Publicat: 07 03. 2012, 17:55
Actualizat: 07 03. 2012, 18:01