Se întoarce Van Basten?**Olandezul, favorit să preia Milanul!

Chiar dacă conducerea lui AC Milan a dat asigurări că postul lui
Leonardo nu este în pericol, presa din Italia speculează pe seama
iminentei rupturi dintre fostul mare internațional și
‘diavoli’.

Olandezul Marco van Basten este principalul favorit pentru a-l
înlocui pe tehnician pe banca tehnică a formației lui Berlusconi,
dacă rezultatele echipei „rossonero” nu se îmbunătățesc într-un
timp scurt, scri ziarele din peninsulă, citate de Marca.

Potrivit Corriere dello Sport, Leonardo își „joacă” postul la
meciul cu Atalanta, de duminică. Cotidianul italian susține că în
cazul unui eșec, AC Milan va susține negocieri intense cu Van
Basten.

Galli, soluția de
avarie

Deși Van Basten este prima opțiune, totuși conducătorii de la AC
Milan ar putea apela la Filippo Galli, responsabil al sectorului de
juniori, până la finalul sezonului sau la Walter Mazzari, care a
reușit promovarea cu Livorno în Serie A în sezonul trecut. În
privința ipotezei lui Filippo Galli, publicația Gazzetta dello
Sport subliniază că numirea acestuia la prima echipă ar putea
însemna și revenirea la milanezi a lui Arrigo Sacchi.

6
ani a jucat Marco Van Basten pentru Milan, reușind 90 de goluri în
147 de partide.

4 ani
a antrenat tehnicianul naționala Olandei și 1 sezon pe Ajax
Amsterdam, dar nu a reușit nicio performanță notabilă. A demisionat
de la cârma lăncierilor anul trecut, după ce a eșuat în tentativa
de a o califica în grupele Champions League.

Publicat: 02 10. 2009, 17:58
Actualizat: 02 10. 2009, 18:02