Se pregătesc de ce e mai rău? Oficialii Barcelonei întăresc staff-ul lui Vilanova: „Nu știu dacă voi sta pe bancă”
În vârstă de 44 de ani, Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operație în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă.
Boala tehnicianului a recidivat însă, fiind operat din nou, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011.
Antrenorul catalanilor va merge din nou la New York în luna septembrie, acolo unde medicii îl vor supune unor teste medicale complexe pentru a determina în ce stadiu se află boala sa.
Pentru a întări stafful lui Vilanova, cei de la Barcelona au decis să-l aducă pe Joan Francesc Ferrer, cunoscut în lumea fotbalului cu numele de „Rubi”.
Acesta a decis să nu-și mai prelungească înțelegerea cu Girona, iar catalanii au intrat pe fir și i-au propus funcția de asistent al antrenorului primei echipe, anunță cei de la Elmundodeportivo.
În aceste condiții, staff-ul Barcelonei pentru viitorul sezon va fi compus din Tito Vilanova, antrenor principal, Jordi Roura, ca secund, și Rubi, ca asistent. Această mutare poate veni și din cauză că sezonul trecut, atunci când echipa a fost condusă de secundul Roura, rezultatele au fost dezamăgitoare, iar Vilanova va mai sta departe de echipă o perioadă atunci când va efectua din nou niște analize în America.
Fostul antrenor al celor de la Girona a fost cerut insistent de către Vilanova, care i-a urmărit pașii pe care acesta i-a făcut în cariera de antrenor.
„Deocamdată nu știu dacă voi sta pe bancă sau doar în tribună. Voi discuta cu Tito și cu oficialii clubului”, a spus Rubi, care a înlăturat și zvonurile conform cărora Vilanova ar putea demisiona din cauza stării sale de sănătate: „Nu vă faceți griji în privința lui Tito, am vorbit cu el și se află într-o stare de sănătate foarte bună.”