Paul Pogba (25 de ani) e la un pas s-o părăsească pe Manchester United la doar doi ani de la momentul transferului de 105 milioane de euro. În conflict cu Mourinho, mijlocașul francezz traversează un sezon de coșmar, iar Mino Raiola (50 de ani), unul dintre cei mai importanți impresari din fotbalul mondial, a luat măsuri.
Pentru că relațiile dintre Pogba și Mourinho s-au răcit de tot în ultima perioadă, vedeta franceză fiind înlocuită de „Special One” cu Scott McTominay, un jucător tânăr, de 21 de ani, Manchester United e pusă în fața unei situații pe care nu a prevăzut-o în urmă cu doi ani, când i-a plătit lui Juventus 105 milioane de euro și l-a transformat pe Pogba în cel mai scump fotbalist al lumii. Potrivit Daily Mirror, Mino Raiola e și el nemulțumit de situația lui Pogba pe Old Trafford, motiv pentru care a început, deja, să-i caute o altă echipă clientului său. Astfel, în vară, după Cupa Mondială din Rusia, Pogba ar putea deveni subiectul unuia dintre cele mai mari tansferuri ale lui 2018.
Cotat la 90 de milioane de euro, Pogba nu a avut impactul așteptat în echipa lui Manchester United, fie din cauza accidentărilor, fie din cauza conflictului cu Mourinho, fie din cauza formei proaste. După opt luni scurse din acest sezon, francezul a strâns doar 27 de meciuri, trei goluri și zece pase decisive pentru United.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER