Antrenorul italian Vincenzo Montella, în vârstă de 42 de ani, a semnat prelungirea contractului cu formația AC Milan pe încă un sezon, a anunțat, marți, gruparea de pe San Siro, pe site-ul oficial.
„AC Milan anunță reînnoirea contractului antrenorului Vincenzo Montella, noua înțelegere fiind valabilă până pe 30 iunie 2019”, este anunțul făcut marți de către conducătorii grupării italiene pe site-ul oficial.
Montella, venit la formația milaneză în vara anului trecut, va rămâne pe San Siro până în iunie 2019. Vechea înțelegere dintre cele două părți expira în vara lui 2018, astfel că tehnicianul și-a mai adăugat un an de contract.
Cu Vincenzo Montella pe bancă, AC Milan a obținut calificarea în preliminariile Europa League, prima participare europeană după trei ani. În sezoanele precedente, AC Milan a terminat pe locurile opt, 10 și șapte în clasamentul din prima ligă italiană. Mai mult, antrenorul italian i-a condus pe milanezi spre câștigarea Supercupei Italiei, după o finală cu Juventus, decisă la loviturile de departajare. Este primul trofeu cucerit de italieni după cinci ani, din sezonul 2011/2012, când câștigau tot Supercupa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER