Cel mai curtat fotbalist din Premier League, galezul Gareth Bale, își dezvăluie secretele în revista engleză Four Four Two. Extrema lui Tottenham explică în linii mari cum a ajuns să dobândească în timp una dintre cele mai de temut arme ale sale: șutul.
„Exersez loviturile libere după fiecare antrenament, cam o jumătate de oră sau o oră, depinde de cât de bine mă simt și de cât de solicitantă a fost ședința de pregătire. De obicei țintesc partea superioară a porții, dar dacă sunt aproape de țintă șutez tare și pe jos. Trebuie să fii foarte versatil ca executant de lovituri libere, altfel portarul va ști unde tragi. Sunt conștient că o execuție, chiar dacă nu este foarte puternică, poate fi greu de apărat. De regulă îmi dau seama imediat după lovirea mingii dacă va fi gol sau nu. Când lovesc am grijă ca piciorul de sprijin să se afle în dreptul balonului. Apoi, cu piciorul de șut lovesc în exterior, astfel încât să imprim o traiectorie curbă, după care însoțesc balonul cu același picior pentru a adăuga forță. Trebuie exersate aceste execuții, atunci când îți ies senzația este nemaipomenită”.
Gareth Bale a explicat și cum se antrenează pentru a-și depăși adversarii prin dribling: „Plasez 14 jaloane într-o arie destul de restrânsă și încerc să trec cu mingea la picior printre ele, fărăr să le ating, după care trag la poartă. Lucrul acesta trebuie repetat până când poate fi executat în viteză. După încheierea slalomului, privirea trebuie ridicată mereu, pentru a vedea locul unde trebuie plasat balonul. Nu am tendința de a trage prea mult din afara careului, dar este bine să fii pregătit pentru astfel de situații. Acest exercițiu îmbină mai multe aptitudini: viteză, control, flexibilitate și dexteritate”.
Sursa foto: Four Four Two
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER