La numai 25 de ani, Cristiano Ronaldo este deja o pagină de istorie a sportului. A câștigat cam tot ce se putea la nivel de echipă de club și individual, iar paparazzi nu-l lasă să respire nici măcar o clipă. Sunt însă câteva momente din viața jucătorului lui Real care, deși la vremea respectivă au schimbat lumea fotbalului, au rămas pe plan secund în raport cu viața personală a portughezului, cu escapadele amoroase ale acestuia sau cu atitudinea sa arogantă la adresa adversarilor.
Născut în aceeași zi cu Whitney Houston
Starul lui Real Madrid „împarte” ziua de naștere cu Gheorghe Hagi, cu antrenorul suedez Sven Goran Eriksson și cu Whitney Houston. Toți sunt născuți pe 5 februarie, cântăreața americană fiind chiar încântată de acest lucru: „Este o onoare pentru mine să îmi serbez ziua de naștere odată cu unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii”.
I-a „furat” numele lui Reagan
Celebrul său nume, Ronaldo, cu care este cunoscut în întreaga lume, i-a fost dat de tatăl său în semn de respect pentru Ronald Reagan, fostul președinte al SUA. Pe jucătorul portughez trebuia să-l cheme doar Cristiano dos Santos Aveiro.
Primul portughez pe „Old Trafford”
Puțină lume știe că Ronaldo a fost primul portughez care a jucat la Manchester United. El a venit pe „Old Trafford” în urma unui amical Sporting Lisabona – United 3-1, în care a făcut ce a vrut cu apărarea englezilor, deși avea doar 18 ani. Se spune că unii dintre jucătorii exponențiali ai „diavolilor” i-au spus atunci lui Ferguson să-l transfere pentru a nu se mai întâlni cu el din postura de adversari. După Ronaldo, Nani și Bebe au fost următorii portughezi achiziționați de Manchester United.
Nu voia numărul 7
Numărul 7, care l-a făcut celebru, nu a fost pe placul lui Ronaldo în momentul în care a venit la Manchester United. Ferguson l-a întrebat atunci ce număr vrea, iar el a ales 28. Antrenorul scoțian a avut totuși ultimul cuvânt și i-a „plasat” lui Ronaldo numărul 7, pentru a-l responsabiliza. „A fost o motivație în plus pentru mine. Știam că numărul 7 fusese purtat de George Best și Cantona și nu trebuia să mă fac de râs”, își amintește Cristiano Ronaldo.
Primul trofeu, în 2004
Ronaldo a câștigat primul său trofeu, Cupa Angliei, în 2004, în chiar primul sezon jucat pentru Manchester United. Portughezul chiar a deschis scorul în finala câștigată cu 3-0 în fața lui Millwall, cucerindu-i definitiv pe fanii „diavolilor”.
Gol aniversar pentru United
29 octombrie 2005 nu a fost o zi tocmai plăcută pentru suporterii lui Manchester United. „Diavolii” au fost învinși atunci cu 4-1 de Middlesbrough, însă Cristiano Ronaldo a avut un motiv de bucurie. El a marcat singurul gol al echipei sale, care a fost totodată golul 1.000 al lui United în Premier League.
Câștigător fără trofeu
La CM 2006, Ronaldo a fost ales cel mai bun tânăr jucător al turneului, dar nu i-a fost înmânat niciodată trofeul. Pentru că a insistat ca Rooney să primească „roșu” în meciul dintre Anglia și Portugalia, mii de englezi au demarat o campanie online prin care au cerut FIFA ca el să fie „deposedat” de trofeu. Forul mondial a cedat și i-a înmânat distincția lui Podolski, care era pe locul doi în clasament.
A readus Premier League în prim-plan
În 2009, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător din Premier League care a câștigat trofeul FIFA World Player. El i-a învins atunci pe Messi și Torres. De asemenea, Ronaldo devenea și primul portughez care câștiga trofeul după o pauză de opt ani (Luis Figo, 2001).
Cel mai frumos gol în 2009
Trofeul FIFA „Ferenc Pușkaș”, înființat la sfârșitul anului 2009 pentru a premia cel mai frumos gol al anului, i-a fost acordat prima dată lui Cristiano Ronaldo. Reușita portughezului de la 40 de metri, din meciul cu Porto, în sferturile Ligii Campionilor, a fost atunci preferata fanilor.
Mai popular decât Maradona
Cristiano Ronaldo mai deține un record greu de bătut. Pe 6 iulie 2009, el a fost prezentat la Real Madrid pe un stadion arhiplin. Nu mai puțin de 80.000 de spectatori au venit pe „Santiago Bernabeu”, cu 5.000 mai mult decât în 1984, când Maradona era prezentat la Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER