Secretul nemților, dezvăluit: au datorii COLOSALE!** Ce țeapă și-ar putea lua Țiriac dacă va investi în fotbal

Zvonul privind implicarea lui Ion Țiriac în fotbalul german, la echipa Hertha Berlin, prinde contur. Publicația Berliner Kurier a dezvăluit că magnatul român a asistat la meciul pe care Hertha l-a disputat cu St. Pauli. Se pare că lucrurile sunt complicate la echipa germană din cauza datoriile uriașe.

Potrivit Berliner Morgenpost, clubul are o situație financiară dezastruoasă. Astfel, rapoartele financiare arată că la 30 iunie 2012 Hertha avea o datorie de 41 de milioane de euro, în creștere făță de 2011, când se înregistrau 34.7 milioane euro. Clubul a evitat să confirme cifrele, anunțând sec prin Peter Bohmbach, purtătorul de cuvând al clubului, că „cifrele oficiale le anunțăm luni”.

Înființată în 1892, Hertha Berlin este una dintre cele mai importante echipe din Germania. Are două titluri în palmares și două Cupe ale Germania, însă în prezent clubul se află în 2.Bundesliga. Hertha a retrogradat în sezonul trecut, dar acum se află pe locul 2 în liga a doua, cu șanse reale la promovare.

Publicat: 25 11. 2012, 11:17
Actualizat: 25 11. 2012, 11:22