Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, are un plan B, în cazul în care Jose Mourinho își va face bagajele la vară. Conform Sport.es, oficialul „albilor” a avut săptămâna trecută o întâlnire secretă cu Joachim Low, selecționerul naționalei Germaniei.
Perez n-a rămas indiferent la răspunsurile vagi pe care le-a dat Mourinho de fiecare dată când a fost întrebat de viitor, așa că a aranjat o întâlnire cu Low, la un hotel de lux din Madrid. Președintele clubului din Madrid a vrut astfel să-l cunoască personal pe Low, pentru a-și face o idee despre selecționerul Germaniei.
Cât despre viitorul lui Mourinho, sunt șanse extrem de mari să plece dacă va reuși să câștige titlul în Spania, dar mai ales Liga Campionilor. Este cunoscut faptul că, în cariera sa, portughezul a plecat de fiecare dată când a luat Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER