După ce a nu a luat decât un singur punct în primele două etape de Ligue 1, Antoine Kombouare are zilele numărate la Paris Saint Germain. Directorul sportiv al clubului, Leonardo, pare foarte tentat să-l înlocuiască pe actualul tehnician, care a scăpat deja și vestiarul din mână, după ce s-a certat cu mijlocașul Nene la ultimul meci de campionat.
L’Equipe scrie că principalul vizat pentru înlocuirea lui Kombouare este titratul antrenor italian Carlo Ancelotti, care este liber de contract după ce a plecat de la Chelsea la finalul stagiunii precedente. Deși a susținut în repetate rânduri că nu vrea să revină foarte curând în fenomen, o ofertă din partea șeicilor de la PSG l-ar putea tenta pe Ancelotti, având în vedere lotul foarte valoros cu care ar lucra pe Parc des Princes.
Din câte se pare, Antoine Kombouare va fi demis dacă nu va reuși să câștige următoarele două meciuri, cu luxemburghezii de la Differdange în Europa League și cu Valenciennes în campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER