Performanțele din ultimii ani ale Barcelonei, coroborate cu promovarea unor tineri fotbaliști care au ajuns jucători de bază în echipa catalanilor, devin ținte pentru echipele cu bani din Europa.
Șeicii de la Manchester City încearcă să-l transfere pe Sergio Busquets, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași defensivi din lume.
Pentru a-l convinge pe Busquets să continue pe Camp Nou, oficialii catalanilor i-au pregătit acestuia un nou contract și o clauză de reziliere de 150 de milioane de euro, anunță cei de la Sport.es
Chiar și așa, șeicii de la City doresc să-i facă pe plac lui Mancini și au anunțat că vor continua negocierile pentru transferul mijlocașului în Premier League.
În vârstă de 24 de ani, Busquets evoluează din 2008 la prima echipă a catalanilor, pentru care a jucat 202 meciuri și a marcat 7 goluri în toate competițiile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER