Selecționer pentru Bourceanu. Trabzonspor îl vrea pe Abdullah Avci
Abdullah Avci ar putea deveni noul antrenor al lui Trabzonspor, echipa la care evoluează internaționalul român Alexandru Bourceanu.
- Avci a fost selecționer al Turciei între 2011 și 2013, câștigând doar 8 dintre cele 20 de partide pe care le-a antrenat
Parcursul mult sub așteptări al lui Trabzonspor – locul 9 în prima ligă turcă după 20 de etape, la 14 puncte de liderul Fenerbahce și la 10 puncte de locul secund, ocupat de Galatasaray – i-a obligat pe șefii clubului turc să îl demită pe antrenorul Mustafa Reșit Akcay. Mutarea a venit imediat după debutul lui Alexandru Bourceanu la gruparea turcă, în eșecul cu Akhisar Belediyespor, scor 2-4, în care românul a fost titularizat de Reșit Akcay, omul care l-a dorit la clubul turc și care a insistat pentru transferul său.
A câștigat doar opt meciuri pe banca Turciei
Ce are, însă, în plan clubul turc în acest moment? Conform publicației „Milliyet” și a postului „Eurosport Turcia”, șefii lui Trabzonspor au identificat deja persoana potrivită pentru înlocuirea lui Reșit Akcay. Potrivit informațiilor surselor citate, clubul aflat pe poziția a noua în campionatul turc a început deja negocierile cu Abdullah Avci, fostul selecționer al Turciei, care a oferit deja un răspuns afirmativ propunerii șefilor lui Trabzon.
Avci are un procentaj de 40% de victorie pe banca naționalei Turciei, 8 victorii – 4 egaluri – 8 eșecuri în 20 de partide
Cine e însă Avci? Tehnicianul de 50 de ani a fost considerat unul dintre cei mai talentați tineri antrenori turci în deceniul trecut de către presa turcă. După ce a antrenat la echipele secunde ale lui Istanbulspor și Galatasaray, Avci a preluat naționala Under 17 a Turciei, cu care a câștigat Euro Under 2005. A fost rampa de lansare a turcului, care a ajuns apoi la Istanbul Buyukșehir, o echipă de mijlocul clasamentului, pe care a dus-o în finala Cupei Turciei din 2011, pierdută cu 4-3 la penalty-uri în fața lui Beșiktaș.
Performanțele sale la gruparea din Istanbul au fost convingătoare, astfel încât Federația turcă l-a contactat pentru a deveni selecționer. Însă Avci a ieșit destul de „șifonat” după mandatul său, fiind concediat după rezultate catastrofale în grupa preliminară pentru CM 2014, unde nu a câștigat decât două meciuri, contra Andorrei și a Estoniei, fiind demis în luna august a anului trecut.
Cu Avci selecționer, Turcia a pierdut la Istanbul contra României, scor 0-1, după golul marcat de Grozav