Senegalezul Sadio Mane va primi o amendă record din partea lui Bayern Munchen, după ce l-a agresat pe Leroy Sane! S-a aflat și motivul personal pentru care africanul era cu nervii la pământ
Starul Sadio Mane va primi o sancțiune financiară extremă de 500 de mii de euro din partea șefilor lui Bayern Munchen, după ce l-a lovit cu pumnul în față pe coechipierul său Leroy Sane, la scurt timp după înfrângerea 0-3 cu Manchester City, din turul sferturilor Ligii Campionilor.
Supercampioana Bundesligii Bayern Munchen îl va amenda drastic pe fostul star al lui Liverpool Sadio Mane
Incidentul extrem de grav s-a petrecut în vestiarul bavarezilor de pe Ettihad Stadium.
Bavarezii au anunțat inițial joi că au decis să îl excludă din lot pe Mane pentru un meci în urma altercației de marți seara cu colegul său din atac Leroy Sane.
Conform celor de la Goal.com, nemții au hotărât să îl amendeze exemplar pe atacantul african cu o sumă de jumătate de milion de euro după gestul său incalificabil.
O dată cu aplicarea acestor sancțiuni, Bayern Munchen consideră acest episod delicat închis, iar acest lucru nu îl nemulțumește pe Leroy Sane, „victima” lui Mane, care a făcut chiar apel la șefii săi pentru clemență în cazul coechipierului său. Sane a apărut la meciul de campionat al bavarezilor, ce a urmat bătăii încasate, cu buza umflată, iar imaginea a devenit virală.
Potrivit publicației germane TZ, izbucnirea nervoasă a lui Sadio Mane ar fi fost motivată parțial de decesul recent al unei mătuși de care fostul star al lui Liverpool era foarte apropiat.
- Cum arată Leroy Sane după ce a fost bătut de Sadio Mane în vestiarul lui Bayern! FOTO
- Momente șocante în vestiarul lui Bayern Munchen, după dezastrul din Liga Campionilor cu Manchester City!