SENZAȚIE!** După Barça, încă două SUPER echipe din Primera au pus ochii pe Torje! Ce scrie presa din Spania
Fotbalistul echipei Udinese, Gabriel Torje, în vârstă de 21 de ani, se află în atenția cluburilor spaniole Valencia și FC Sevilla, informează postul Cadena Ser, citat de presa din Spania.
„Valencia și Sevilla i-au notat numele în agendă și îi vor urmări evoluțiile îndeaproape în următoarele luni”, menționează sursa citată.
Gabriel Torje a fost transferat în această vară de la Dinamo la Udinese. Evoluțiile sale în Serie A au fost lăudate de presa italiană. În ultima perioadă, presa internațională a scris că Torje ar fi dorit și de FC Barcelona.